După cinci săptămâni de studii, doritorii pot primi certificate de absolvire a cursului de instruire primară a declarantului vamal

În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, persoanele fizice şi persoanele juridice, indiferent de forma juridică de organizare, pot adresa Instituției Publice ”Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF), petiţii/reclamaţii cu privire la activitatea CTIF și la calitatea serviciilor prestate de către instituție.

Petiţia/reclamația poate fi depusă în scris la adresa poștală: MD-2005, mun. Chișinău, str. Constantin Tănase, 7 sau în formă electronică la adresa de e-mail cancelaria@ctif.gov.md. Petiţiile/reclamaţiile urmează să fie semnate de către autor şi să cuprindă numele, prenumele şi domiciliul acestuia.

Petiția/reclamația în format electronic urmează a fi scrisă în formă laconică (max. 2000 de simboluri), cu descrierea concretă a cazului, propunerii sau întrebării semnatarului. La examinarea mesajului electronic, CTIF este în drept să verifice autenticitatea acestuia şi să solicite informaţii suplimentare de la semnatarul mesajului. În urma examinării mesajului electronic, petiţionarul va primi răspuns, în format electronic, pe adresa electronică indicată în mesaj.

Petițiile/reclamațiile recepționate de CTIF sunt examinate, conform prevederilor legislației în vigoare, în termen de 30 de zile lucrătoare, iar atunci când acestea nu necesită o examinare suplimentară – fără întârziere sau în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării lor, cu excepțiile stabilite de lege. În cazuri deosebite, termenul de examinare a petiției poate fi prelungit de către directorul CTIF cu cel mult 30 de zile lucrătoare, fapt despre care este informat semnatarul acesteia.

Doritorii de a adresa CTIF petiții/reclamații în format electronic, pot utiliza formularul de mai jos.

Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) amintește persoanelor interesate de profesia de declarant vamal că ei pot să se înscrie, până la 13 mai, la cursul de instruire primară a declarantului vamal cu o durată de cinci săptămâni, organizat de CTIF în perioada 13 mai – 14 iunie 2019. După susținerea testelor, audienții vor primi certificate de absolvire a cursului de instruire, document necesar pentru angajare în companiile de brokeri vamali sau în calitate de declaranți vamali în nume propriu.

Declarantul vamal activează în numele persoanei juridice care deține licență pentru activitatea de broker vamal și efectuează, în baza contractelor de prestări servicii, prin reprezentarea directă în vamă, operațiuni privind declararea mărfurilor și/sau mijloacelor de transport de către agenții economici la posturile vamale din Republicii Moldova.  

Instruirile vor fi susținute de către formatori din cadrul Serviciului Vamal. Detaliile despre programul cursului de instruire pot fi găsite pe pagina web oficială a CTIF la următorul link: https://ctif.gov.md/sites/default/files/inline-files/VAMA1.pdf

Orele teoretice ale cursului de instruire se vor desfășura de luni până vineri, între orele 17.30 și 20.30, la sediul Centrului de instruire în finanțe al CTIF pe adresa: mun. Chișinău, str. Pușkin 45, etajul 2, iar orele practice - în zilele de sâmbătă, între orele 9.00 și 15.00, la Centrul de instruire a colaboratorilor vamali al Serviciului Vamal. 

Doritorii de a participa la instruiri urmează să se înscrie în prealabil la tel: 022 822 032, 068669942 sau prin poșta electronică la adresa de e-mail: instruire@ctif.gov.md. Persoanele care nu au posibilitate să se deplaseze la Chișinău pot beneficia de aceste instruiri prin intermediul sistemului de comunicare la distanță oferit de CTIF. 

Audienții trebuie să dețină diplome de studii superioare sau medii de specialitate și să aibă abilități de utilizare a calculatorului. La înscriere, ei vor prezenta copia buletinului de identitate și copia diplomei de studii. 

Ultimele cinci cursuri de instruire primară a declarantului vamal, desfășurate de CTIF în anul 2018 și în februarie 2019, au fost absolvite de 75 viitori specialiști în domeniul vămuirii.  

Serviciul de presă al CTIF
7 mai 2019

gov.md

mf.gov.md

servicii.gov.md